Ianis Stoica (19 ani), atacantul formației FCSB, este pregătit pentru noul sezon din Liga 1 – Super Liga.
FCSB a câștigat al doilea amical disputat în această vară, 6-1 cu Zimbru Chișinău, iar Ianis Stoica este de părere că formația roș-albastră este pregătită să se lupte pentru titlu.
Ianis Stoica, marcatorul golului de 6-1 pentru FCSB din meciul amical cu Zimbru Chișinău, a vorbit despre duelul disputat în Republica Moldova și a explicat de ce este încrezător înaintea debutului în sezonul 2022 – 2023 din Liga 1 – SuperLiga.
Ianis Stoica a explicat și cum a ajuns să poarte tricoul cu numărul 9 la FCSB. Atacantul susține că și-a schimbat numărul la îndemnul oficialilor vicecampioanei României.
„Important este să înscriem, să nu tratăm meciurile cu superficialitate. Aveam numărul 19, dar cei din staff mi-au spus să iau numărul 9 pentru că sunt viitorul atacant al echipei. Sper să îmi ajut cât mai mult echipa și să câștigăm campionatul.
Suntem omogeni, a mai trecut un an peste noi, avem toată încrederea. Suntem un grup, nu suntem individualiști, s-a văzut și astăzi că suntem o echipă”, a declarat Ianis Stoica după meciul cu Zimbru Chișinău.
În sezonul 2021 – 2022, Ianis Stoica a jucat în 34 de meciuri, a dat nouă goluri și a oferit cinci pase decisive. Fotbalistul cotat de site-urile de specialitate la un milion de euro a prins opt meciuri ca titular la formația roș-albastră în sezonul recent încheiat.
Echipa de start a lui FCSB la meciul amical cu Zimbru Chișinău:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER